MOŢIUNEA PD-L PRIVIND TAXA DE PRIMĂ ÎNMATRICULARE A FOST ADOPTATĂ DE DEPUTAŢI

Moţiunea simplă privind taxa de primă înmatriculare a fost adoptată de deputaţi cu 158 de voturi “pentru”, 89 voturi “împotrivă” şi 7 abţineri din 265 de voturi exprimate. Prin acest document se urmăreşte anularea taxei şi restituirea banilor către cetăţeni. Moţiunea a fost depusă după ce, cu o săptămână în urmă, documentul fusese respins de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, întrucât reprezentanţii PDL nu au respectat procedura parlamentară prevăzută de Regulament pentru depunerea unei moţiuni simple.

Conform semnatarilor moţiunii, aceasta este un rezultat al impactului social pe care aceasta l-a generat. Ea este de asemenea determinată şi de riscul ca România să piardă în faţa ***ţii Europene de Justiţie din cauza caracterului ilegal, discriminatoriu şi neeuropean al respectivei taxe.

Antena3.ro

Leave a Reply