Lucrurile se mişcă dacă faci valuri împreună cu Tester-Casa Auto

Grupul Tester-Casa Auto, dealer în Iaşi al mărcilor Mercedes-Benz, Mitsubishi, Hyundai, Volvo, Land Rover şi Jaguar, a ales ca anul acesta să se implice cu o şi mai mare frecvenţă în acţiuni ce vizează susţinerea proiectelor dedicate comunităţii, în acţiuni organizate de tineri pentru tineri. De la începutul anului şi până acum, Tester-Casa Auto a fost partener al unor evenimente importante în Iaşi, evenimente precum Zoom In, Serile Filmului Românesc, 11even, iar acum se alătură unui eveniment sportiv cu scop caritabil, Swimathon, eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Iaşi.

Swimathon funcţionează precum o platformă de atragere de fonduri, organizat sub forma unei competiții de înot, cu scopul de a strânge bani pentru inițiative ale societății civile; în cadrul evenimentului se pot implica persoane publice, companii, organizații non-guvernamentale și persoane fizice. Swimathon Iaşi va avea loc vineri, 6 iulie, între orele 15:00-18:00, la Ștrandul Municipal.

În cadrul acestui eveniment, Tester-Casa Auto se angajează să susţină programul YouthBank, o cauză ce aparţine Fundaţiei Comunitare Iaşi, care încurajează dezvoltarea comportamentelor tinerilor legate de filantropie, iniţiativă civică și responsabilitate. Beneficiarii sunt liceenii de pe raza Municipiului Iaşi.

“Implicarea Tester-Casa Auto în acest proiect este cât se poate de personală, deoarece din rândul angajaţilor s-a înscris o echipă de 12 voluntari, care vor înota pentru a strânge fonduri pentru programul YouthBank Iaşi. Echipa de înotători Tester-Casa Auto poate fi susţinută financiar de către prieteni, rude, apropiaţi, clienţi, furnizori, colaboratori care optează pentru a dona o anumită sumă de bani pentru fiecare lungime de bazin înotată sau o anumită sumă fixă. Suma adunată de către echipă intră direct în contul  cauzei susţinute de Tester-Casa Auto – programul YouthBank Iaşi”, declară Diana Scutaru, Director Marketing Tester-Casa Auto.

Ce înseamnă să fii susținător la Swimathon?
1. Alegi proiectul sau cauza pe care vrei să o susţii.
2. Te angajezi să oferi o sumă de bani pentru fiecare lungime de bazin înotată de echipa cauzei tale.
3. În ziua evenimentului, pe 6 iulie, afli câte lungimi de bazin a înotat echipa pe care o susții și la cât ajunge valoarea contribuției tale; dacă în ziua evenimentului nu reușești să fii alături de echipa pe care o susții, ţi se va transmite numărul de lungimi de bazin înotate și suma finală cu care vei sprijini cauza.
4. Apoi, până pe 14 iulie, transmiți contribuția ta organizatorilor – prin transfer bancar, prin plată online sau în numerar.

În România, primul Swimathon a fost organizat de Fundația Rațiu în anii ‘90 la București.

Organizat de Fundația Comunitară Cluj începând cu 2009, în trei ani de Swimathon, s-au strâns 200.000 de lei, de la 1.000 de susținători, pentru 23 de proiecte din domenii diverse – educație și burse, vârstnici, reabilitare de locuințe, protecția animalelor, sănătate și terapii speciale, sport etc.

În 2012, în perioada 6 – 7 iulie, Swimathon va avea loc la nivel naţional în trei oraşe: Cluj, Târgu Mureş şi Iaşi.

Cei care doresc să se alăture cauzei susţinute de Tester-Casa Auto şi să investească în pregătirea generaţiei viitoare sunt rugaţi să acceseze site-ul www.swimathon.fundatiacomunitariiasi.ro, sectiunea Susţinători.

 

Leave a Reply

Notice!

Please enable widgets in sidebar!