Realizări Vinăria Purcari – de la Masterchef la medalii din Bordeaux, Anglia şi Rusia

Există lucruri și fenomene care devin prin existența lor o carte de vizită a unei epoci aparte sau a unei țări întregi. Există nume care nu mai trebuie să demonstreze nimic, pentru că trena istoriei lor glorioase este atât de lungă și impresionantă, încât este puțin probabil ca în prezent, să-i reușească cuiva să le îndepărteze de pe piedestal. Unicitatea brandului Purcari rezidă în faptul că acesta reprezintă o țară întreagă – Purcari este trecutul nostru frumos, prezentul demn și, fără îndoială, un viitor inspirat.

Este deajuns să fie pronunțate aceste denumiri – Roşu de Purcari, Negru de Purcari – și ele, asemenea unor coduri magice, deschid în fața întregii lumi o țară mică, dar darnică pe nume Moldova. Istoria ne arată că printre persoanele renumite care preferau să procure vinurile Purcari pentru colecția personală, se regăsește însăși regina Angliei. S-au păstrat oare câteva sticle în vinoteca palatului Buckingham? Putem doar să presupunem. Cu toate acestea, vinurile Purcari își continuă procesiunea triumfală, cucerind cele mai pretențiose juriuri şi cei mai sofisticaţi iubitori de vin.

Doar în acest an, care încă nu a reușit să ajungă la jumătatea sa, vinurile Purcari au fost remarcate prin 21 de medalii la cele mai prestigioase degustări şi concursuri internaționale.

La concursul „Challenge International du Vin” din Bordeaux, Franța, vinurile Purcari au avut un succes amețitor. Peste 5 000 de vinuri din 30 de țări ale lumii sunt degustate anual la acest eveniment desfășurat pentru al 37-lea an consecutiv. Medalia de aur a completat lista premiilor vinului Alb de Purcari 2010, iar argintul a fost decernat vinului Purcari Icewine 2011.

În luna mai, vinurile Purcari câștigă următoarele patru medalii la cel mai prestigios concurs de vinuri din lume – „Decanter World Wine Awards”, petrecut pentru al 10-lea an în Marea Britanie. Un număr record de exemplare etalate în cadrul concursului – 14 362. Argintul revine vinului Negru de Purcari Anniversary Edition 2009, iar bronzul vinului Alb de Purcari 2010, Purcari Icewine 2011 și Rose de Purcari 2012.

La concursul Internațional de degustații în cadrul expoziţiei „ProdExpo” din Moscova cel mai prestigios trofeu – Grand Prix-ul – a fost acordat vinului Negru de Purcari Anniversary Edition, Vintage 2009, adjudecat cel mai bun vin în categoria sa. La același concurs vinului Rose de Purcari 2011 i-a fost decernat aurul, iar Alb de Purcari 2010 a fost decorat cu argint. Icewine Purcari, la scurt timp după lansare, a reușit să cucerească inimile experților și să completeze colecția cu o medalie de argint la ProdExpo.

(P) Vinul saptamanii: “Cocosul dintre vii” Sauvignon Blanc de la Cramele Recas

Vinurile Purcari au câștigat șase medalii la concursul de degustație „Южная Россия 2013”, defăşurat în cadrul expoziției „Vinorus.Vinoteh” din Krasnodar. Dintre ele, cinci medalii de aur au fost acordate vinurilor Rose de Purcari 2012, Alb de Purcari 2010, Chardonnay de Purcari 2010, Sauvignon de Purcari 2010 și Icewine de Purcari 2011. Legendarul Negru de Purcari 2009 a fost onorat cu medalia de argint. În componența juriului au intrat 4 experții cu renume mondial: Steven Spurrier (Marea Britanie), Brad Crittenden (Australia), Lisa Shara Hall (SUA), John Salvi (Marea Britanie).

La sfârșitul lunii mai, vinurile Purcari s-au ales cu încă patru medalii la concursul degustațional „International Wine Contest” din București. Medalia de aur a fost cucerită de vinul Purcari Icewine 2011, iar argintul acordat vinurilor Negru de Purcari 2009, Rose de Purcari 2012 și Rara Neagră de Purcari 2011.

Toate acestea reprezintă o frumoasă continuitate a tradiției care a început cu 2 secole în urmă – vinurile Purcari întorcîndu-se cu trofee preţioase de la cele mai renumite concursuri şi uimind cel mai exigent juriu. Vinăria Purcari, fiind cea mai veche din Moldova, a fost fondată în calitate de gospodărie viti-vinicolă în anul 1827. Doar după 20 de ani, în timpul unei expoziții agricole din Basarabia, a avut loc primul triumf al vinului Negru de Purcari căruia juriul i-a decernat medalia de aur. Vinul necunoscut până atunci a uimit degustătorii prin buchetul său complex și aroma intensă.

Următoarea treaptă marcantă pentru vinul Negru de Purcari a devenit obţinerea medaliei de aur la Expoziția Mondială din Paris în anul 1878. Atunci, în cadrul unei degustații închise, juriul a remarcat în mod special un vin sec, de un roşu intens, pe care l-au perceput drept unul dintre noile exemplare ale vinurilor Bordeaux. Experţii au rămas surprinşi cînd au aflat că, de fapt, acest vin deosebit provine dintr-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului – Purcari.

Gloria vinurilor Purcari nu s-a risipit în timp, ci continuă să crească atît datorită unor rezultate impresionante la diverse concursuri internaţionale, cît şi a loialităţii consumatorilor săi. Astfel, în Ucraina, vinului Negru de Purcari i-a fost atribuit titlul „Brandul anului” în categoria vinuri de import, conform evaluării efectuate de revistei de specialitate „Акциз”. La Chişinău, Vinăria Purcari a devenit dublu posesor al Ordinului Republicii (2008, 2012) înmînat de Guvernul Republicii Moldova pentru merite deosebite în fabricarea vinurilor de calitate şi promovarea imaginii ţării pe arena internaţională.

Povestind despre reușitele care au fost înregistrate de la începutul anului 2013, nu putem să nu menţionăm încă un motiv de mândrie – anume vinurile Purcari au fost partenerul oficial al show-ului culinar „Master Chef”. Negru de Purcari 2009 Anniversarry Edition, Roșu de Purcari 2008, Alb de Purcari 2010, Rara Neagră de Purcari, Cabernet-Sauvignon de Purcari, Merlot de Purcari, Pinot Noir de Pucari, Rose de Purcari, Pinot Gris de Purcari, Chardonnay de Purcari, Sauvignon de Purcari și Purcari Icewine – 12 vinuri minunate care i-au inspirat pe cei mai buni bucătari din România în lupta crâncenă pentru titlul „Master Chef”.

Mai mult, atât băștinașii, cât și turiștii au ocazia să-și petreacă zilele de odihnă cu familia, prietenii, oaspeții în Purcari Premium Wine Resort – un chateau, fondat în anul 1827 și transformată ulterior într-un hotel de lux. Imaginați-vă: peste 20 mii de turiști vizitează anual Moldova cu un singur țel – de a descoperi tradiţiile stravechi ale vinificaţiei.

Excursia prin podgoriile Purcari nu lasă pe nimeni indiferent – aerul proaspăt, briza mării şi viţă de vie cultivată in baza celor mai stricte canoane ale viticulturii franceze, dezvăluie secretele legendarelor vinuri. Cea mai mare comoară a chateau-ului sunt, desigur, beciurile Purcari – cele mai vechi galerii de vin din Moldova, care rămân neschimbate din 1827 şi păstrează colecţia de vinuri Purcari, cu unele vinuri datând din anul 1948.

3 Responses to “Realizări Vinăria Purcari – de la Masterchef la medalii din Bordeaux, Anglia şi Rusia”

  1. Hana says:

    sunt de acord cu toate afirmațiile tale. Testul poitlic, a fost o figura de stil. Ceea ce cred, e sa facem vinul dupa reguli, să punem accent pe soiurile care nu se regasesc een altă parte (cum ar fi feteasca la romani, babeasca neagra etc. In afara faptului că producem o groază de vin din poamă adunată din toată țara, eel mai și numim cabernet, merlot, pinot, etc adică cu nume, een care, avem foarte puține șanse să ne ridicăm la nivelul țărilor cu tradiții een domeniu. După mine, vinurile nominlaizate, sunt nu doar bune, dar extraordinare:)@curios ok, nu pot să zic că niște minți tulbure vor lansa și această pistă. But, ei sunt pe piață de prin 2005, iar eu, een statutul despre care menționezi de mult mai puțin timp. Ar fi o ecuație pentru cei mai răi ca tine, să se geendească cum s-au descurcat acești bravi mici producători, fără kreeșa mea.Nu fac publicitate een această postare, nu eencerc să promovez pe nimeni (aș fi vrut eu să pot influența opinia publică ateet de simplu). Am zis ce geendesc despre un vin extraordinar, produs de niște oameni extraordinari, care, eeși investesc tot ce au (ateet financiar, ceet și emoțional) pentru a produce un vin, care, nici măcar nu eencearcă să-l aducă een magazine.@Al&Co brand de țară sigur.. avem nevoie de așa ceva. Sunt perfect de acord, că trebuie să promovăm cultura vinului. Cea mai ieftină vodcă trebuie să fie mai scumpă deceet cel mai ieftin vin.Piata Rusiei este foarte importantă, fără dubii. Trebuie să ne folosim de moment, or ea mai acceptă inclusiv vin de al nostru nu de cea mai bună calitate. Aceasta eensă nu va dura veșnic.. Urmează een acest răgaz, să trecem de la cantitate, la un vin de calitate. Nu am nici un dubiu că avem minți și paomă pentru aceasta!

  2. Ryan says:

    Nu pricep, de ce vinul moodsvenelc trebuie sa treaca careva teste politice. Domle, vinul e vin, si basta. Daca intervine politicul, atunci da o in ma-sa de treaba si orienteaza-te acolo unde poti desface vinul fara teste politice. Pana la urma, vinul bun e vin bun, cu politica sau fara. Producatorii moldoveni trebuie sa lase smecheriile aparte si sa se concentreze asupra calitatii si brandului de tara. Raportul actual calitate/pret nu este favorabil producatorului moldovean la scara europeana. Da, sigur, rusii cumpara vinurile noastre si, probabil, vor continua sa le cumpere, cel putin in viitorul apropiat, dar si piata ruseasca nu sta pe loc, ea se civilizeaza si gusturile se rafineaza. Asta, in opinia mea, e marea greseala a producatorior moldoveni calitatea schiopateaza in goana dupa profitul imediat. EtCeterea si Equinox, intradevar, sunt niste vinuri bune, care, sper, vor ridica standardul vinului moodsvenelc la nivelul adecvat.

  3. Sanjana says:

    imi spui si mie rezolvarea eeuitaci chiar mi-ar placea s-o stiu si eu asa cum e gandita de altcineva caci eu am avut numai visul si pasiunea @ Oleg Efrim nici n-am stiut ca ne tineti crisa ceia ce priveste de Rusia, trebuie de lucrat cu ei, o sa revenim dupa acel stres numai cu ei si dupa aceia incetisor sa ne dezvoltam si alte directii. Nu vorbesc despre noi, acei mici, ci pentru acei mari, caci taranul nostru care are vii si toti salariatii de la fabricile mari, depind de ei Et Cetera va incerca in viitor sa mearga pe piata Rusiei, Ukrainei, tarilor Baltice si in Vest, dar principala piata este tara noastra, care poate fi, chiar si este destul de interesanta pentru noi.

Leave a Reply

Notice!

Please enable widgets in sidebar!